Spătaru Preda 5 | Fost spațiu industrial transformat în locație alternativă pentru evenimente culturale, oameni și artiști

Spătaru Preda 5 | Fost spațiu industrial transformat în locație alternativă pentru evenimente culturale, oameni și artiști

O locație boemă, un concept care aduce în atenția bucureștenilor nevoia evidentă de exploatare a potențialului oferit de clădirile vechi cu aspect industrial, părăsite sau aflate în pragul demolării; așa poate fi descris spațiul din Spătaru Preda 5

Poziționată într-o zonă cu o mare încărcătura istorică, între șoselele Viilor și Trafic Greu, clădirea construită în anul 1933 a funcționat inițial ca țesătorie. Cu o suprafață open-space de 180 mp și ferestre mari, locația foarte luminoasă este cadrul perfect pentru evenimente, workshopuri, expoziții, ședințe foto/video sau spații de lucru pentru artiști.

Pe 30 iunie a avut loc deschiderea oficială Spătaru Preda 5, unde iubitorii de spații neconvenționale au putut vizita locația, într-un cadru muzical susținut de Soundroom Bucharest.

În cadrul evenimentului de deschidere, Soundroom Podcast, o prezență deja bine cunoscută în lumea podcasturilor de muzică electronică din România, și-a început seria de episoade livestream, cu artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți, oferindu-le șansa să iși promoveze atât stilul și muzica, cât și piese pe care nu au avut ocazia să le prezinte în fața publicului.

Kick-uri, groove-uri, percuții și sunete ambientale, îmbinate armonios în seturi de câte 2 ore; aceasta este povestea pe care primii doi artiști invitați, Suolo și Mihai Daniel, au spus-o, iar Soundroom Podcast a transmis-o live publicului online pe pagina lor de facebook.

Fiind transformat într-un spațiu pentru oameni și artiști, Spătaru Preda 5 reprezintă un omagiu adus tuturor clădirilor istorice și de patrimoniu care au fost uitate sau demolate.

 

Dampo Photography

 

 

 

 

 

 

 

NU UITA SĂ DAI LIKE SI PAGINII DE FACEBOOK !

 

 

Pe Alina o cunosc deja de patru ani. Mi-e colegă, prietenă și model. Ce îmi place cel mai mult la ea, este că nu încetează să se caute și descopere, atât profesional cât și spiritual. Este una dintre cele mai calde persoane pe care le cunosc. Pune suflet în tot ce face și povestește cu atâta pasiune, încât pur și simplu nu te saturi să o asculți. Am vorbit cu Alina despre viață, schimbare și evoluție. Enjoy!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *