Radu Dumitru – Proportie Forma Spatiu

Radu Dumitru – Proportie Forma Spatiu

Prima reactie la lucrarile lui Radu e: Wow, tu ai facut asta? E un tip timid, care desi nu spune prea multe, comunica si transmite emotii prin lucrarile sale. A ales sa faca sculptura urmand pasiunea tatalui sau, George Dumitru, care mi-a fost profesor de modelaj. Cele mai lejere si placute ore de atelier le petreceam impreuna. Nu imi vine sa cred ca au trecut 10 ani de cand am terminat liceul. Avea un miros specific lutul pe care il regasesc si acum uneori pe strada, si ma uit derutata in jur.

 

Pe Radu il stiu de mica. Am fost colegi de scoala generala, apoi de liceu. Am vrut sa vorbesc cu el despre sculptura, sa aflu mai multe despre viziunea lui artistica si sa o imparatesc cu voi. Realizeaza niste instalatii absolut spectaculoase din crengi la care munceste intre una si trei saptamani, in functie de gradul ei de complexitate. Lucrarile sale se potrivesc cel mai bine in spatiul urban, unde creaza o senzatie de contrast, un impact vizual foarte puternic, insa pot fi amplasate si in zone pietonale, incinte institutionale, chiar si in spatii inchise sau curti. Mesajul lui, este un semnal de alarma pentru cei care au uitat de “Mama Natura”.

 

“Ma bucur sa creez orice in acest univers, deoarece consider ca este calea prin care evoluam si ne deschidem constiinta, ca umanitate.”

 

 

 

In copilarie ce credeai ca vei face ca adult? Dar in liceu? Dar in facultate?

In copilarie nu ma gandeam la activitatile profesionale, insa imi doream sa am responsabilitati, ca adult. In liceu, aveam o mare atractie pentru soferie, ba chiar mai mare decat pentru arta si am fost nevoit sa ma ocup in paralel de ambele pasiuni. Imi doream sa devin sofer, insa am fost influentat de parinti si a trebuit sa continui cu arta. In facultate am descoperit cat de importanta este arta in viata mea, dar inca nu era clar pentru mine ce voi face in plan profesional.

 

Iti amintesti primele sculpturi facute? Dar primele desene? Ce imi poti spune despre ele?

Prima mea sculptura a fost un tunel din crengi, pe care am expus-o la Ziua Portilor Deschise UNArte – 2011. Dimensiunile ei, permitea publicului sa treaca prin tunel, avand ocazia sa patrunda intr-o atmosfera spectaculoasa, redata de structura crengilor. Primele sculpturi si desene au fost studiile din cadrul scolii. Ele m-au ajutat sa imi formez o baza vizuala, mi-am format simtul observarii si mi-am dezvoltat viziunea artistica. Dar primul meu proces de creatie, care mi-a adus satisfactie, a fost in anul 2 de facultate. Abia atunci incepusem sa lucrez pentru mine cu adevarat.

     

Cu ce material preferi sa lucrezi? De ce?

Momentan inca prefer sa lucrez cu crengi, insa la un moment dat voi incerca sa folosesc si alte materiale. Simt ca trebuie sa explorez candva, diversitea elementelor din natura. Si asta pentru ca nu vreau sa ma limitez doar la aceasta zona, consider ca acest tip de materiale, vor marca inceputurile drumului meu profesional.

Relatia mea cu crengile, ca material, o consider o chemare din partea naturii. Experienta mea artistica legata de natura, doresc sa o expun publicului pentru a-i transmite mesajul creatiilor mele. Mesajul este: importanta armoniei dintre om si natura.

 

In ce masura existenta unui sculptor depinde de comanda sociala?

Este un subiect delicat pentru ca societatea capata forme diverse, este intr-o continua schimbare. Sculptorul supravietuieste numai daca accepta si se adapteaza la comenzile societatii, in special in Romania.

Poate trai un sculptor, in Romania, numai din creatie?

Scupltorii inaintati in varsta, care s-au promovat, da. Insa sculptorilor care se afla la inceput de drum, le este foarte greu sa intre in piata mediului artistic.

Ce proiecte ai?

Imi doresc sa realizez un proiect in cadrul studiilor masterale – UNArte, care sa reprezinte preocuparile mele filosofice din ultimii ani, iar acesta va merge mai departe pe linia proiectului de licenta. Momentan, nu am proiecte in derulare, insa fac demersuri pentru proiecte care sunt la stadiul de propunere.

Ce iti doresti in secret sa lucrezi?

Tocmai ca este secret.

 

Arta devine din ce in ce mai puternica si influenteaza constant lumea in care traim. Cum crezi ca ne putem folosi de arta ca sa evoluam?

Consider ca fiecare om ar trebui sa creeze arta pentru el, acest proces ii va deschide mintea si sufletul.

 

Esti influentat puternic de starea de moment atunci cand lucrezi?

Categoric, mereu am avut nevoie de o stare buna pentru a lucra. Numai ca in timp, mi-am dat seama ca aceasta abordare nu asigura o productivitate constanta, asa ca merg pe ideea ca “pofta vine mancand”.

 

3 artisti?

Andy Goldsworthy, Anish Kapoor, Jackson Pollock

 

Ce faci cand nu faci arta?

Ma plimb foarte mult, gatesc, bricolez, fac sport si incerc sa socializez cat mai mult.

Ce ar trebui sa faci si nu faci?

Ooo! Asta este o intrebare foarte buna. Ar trebui sa fiu mult mai activ, sa nu mai existe nici o urma de lene. Sa ma ocup mai mult de drumul profesional decat de confortul material. Ar trebui sa ma bucur mai mult de ceea ce am deja si sa muncesc mai mult pentru toate visurile mele.

Cum gestionezi criticile si neicrederea in sine?

Le gestionez chiar bine, deoarece acest subiect m-a preocupat foarte mult in ultimii ani, iar acum simt ca mai este putin si voi depasi complet acesta problema afectiva.

Intr-un film despre viata ta, personajul ar fi interpretat de?

Jim Carrey

 

 

 Vorbesc pe blog despre oameni care ne inspira, oameni care nu ezita sa o ia de la 0 si sa se reprofileze, sa se indrepte catre alt domeniu de activitate. Asta presupune multa ambitie, sa ai curajul si entuziasmul sa faci si altceva, sa inveti. Oameni obisnuiti, prieteni, pentru care arta nu e un compromis sau un sacrificiu. Esti unul dintre ei. Ce sfat ai pentru noi?

Sfatul meu este sa incercati cate un pic din toate. In acest fel, veti ajunge sa explorati, veti ajunge sa intelegeti mai bine lumea in care traiti. Viata nu este facuta sa stati intr-un singur loc. Incercati sa cautati si sa atrageti experiente cat mai diverse, astfel va veti cunoaste mai bine si pe voi si veti contribui si la constiinta colectiva.

.

Pe Radu il puteti gasi pe FACEBOOK sau e-mail. Nu ezitati sa il contactacti pentru detalii sau curiozitati.

Act Creative!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *