Idei creative pentru împărțirea spațiului | Separatoare de cameră

Idei creative pentru împărțirea spațiului | Separatoare de cameră

Împărțirea spațiului prin delimitarea diferitelor zone din casă este o nevoie actuală în cazul proprietarilor de locuințe tip open space. Designerii și arhitecții abordează constant această provocare și propun soluții moderne de delimitare a zonelor funcționale din casă. Separatoarele de cameră susțin fluiditatea spațiului dar subliniază funcționalitatea diferită pe zone și oferă încăperilor un aer ceva mai intim. Separatoarele pot fi realizate din panouri de lemn, pereți rotativi sau zona de tv. Există însă soluții super creative care respectă atât rolul funcțional de separare a spațiului cât și rolul decorativ, estetic. Mai mult, sunt și super simplu de realizat. Am selectat câteva idei care să te inspire!

O alternativă modernă la separatoarele clasice, poate fi foarte simplu de realizat din sfoară. Este una dintre cele mai ieftine soluții de împărțire a spațiului și arată absolut senzațional. Te poți juca cu diferite texturi, culori și grosimi ca să creezi senzația de separare. Nu te limita la o poziție verticală sau orizontală a panoului tău din sfoară, suprapunerile și varietatea de culori pot face din separatorul tău o adevărată operă de artă. Este o variantă potrivită atât pentru separarea zonelor cu funcționalități diferite, precum dining/living, cât și pentru realizarea balustradelor, delimitarea spațiului de joacă pentru cei mici sau împărțirea sectoarelor de lucru la birou. Avantajul separatoarelor de cameră din sfoară este că reușim să creăm o separare vizuală păstrând totuși fluiditatea spațiului și a luminii naturale.

 

 

 

O altă variantă propune împărțirea spațiului prin realizarea de zone/panouri de separare din lemn. Spre deosebire de panourile clasice din lemn, aceste zone de trasare din lemn natural, zone vibrate sau simetrii, sunt alternative originale și moderne care își depășesc rolul funcțional, venind în completarea amenajării ca obiecte decorative. Stabilește ce stil te caracterizează și găsește varianta care se potrivește cel mai bine cu amenajarea ta!

 

 

 

Spre deosebire de ridicarea sau montarea unui perete, separatoarele de cameră sunt o alternativă eficientă și mai puțin costisitoare pentru împarțirea spațiului. Avantajele separatoarelor de cameră sunt multiple, de la costurile reduse și până la rolul puternic decorativ în cadrul amenajării, reprezintă o variantă utilă și ingenioasă de trasare a zonelor din casă. Sper că te-am convins să încerci și tu variante alternative de separare a spațiului. Cu puțină creativitate și câteva soluții tehnice poți crea lucruri absolut uimitoare. Succes!

 

 

 

NU UITA SĂ DAI LIKE ȘI PAGINII DE FACEBOOK PENTRU MAI MULTE IDEI ȘI SOLUȚII CREATIVE!

 

 

Te gândești să redecorezi spațiul de locuit sau biroul dar nu știi de unde să începi? Scrie-mi și împreună vom găsi cel mai potrivit răspuns la întrebările tale! Îndrăznește să fii creativ!

 

 

Mușchii și lichenii decorativi nu mai sunt demult o noutate în materie de design interior. Cu toate acestea, tot mai mulți designeri și arhitecți apelează la această soluție, de cele mai multe ori salvatoare. De ce zic salvatoare? Pe lângă utilitatea lor intrinsecă, de decorațiuni cu aspect natural, mușchii și lichenii decorativi sunt o variantă alternativă excelentă la plantele de interior, neavând nevoie de întreținere, iar designul lor este cu adevărat special. Fie că dispui de un spațiu redus și optezi pentru varianta unui tablou din mușchi, sau pur și simplu ești în căutarea dozei de prospețime pentru interiorul tau, aceste decorațiuni pot fi soluția perfectă pentru tine! – Mușchi și licheni decorativi. Relaxare și prospețime cu un design special.

 

 

 

 

Surse foto:

knoll.com

thetowingguide.com

buzzfeed.com

i.pinimg.com

dekorin.me

decorfacil.com

contemporist.com

myscandinavianhome.com

plus.google.com

bskn.pro

casacasada.com

31art.tumblr.com



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *